Mircea Rednic este decis să restructureze din temelii lotul celor de la UTA Arad în această vară, după ce „Bătrâna Doamnă” a evitat retrogradarea din Superliga în urma acelui baraj cu Gloria Buzău.
În cursul zilei de sâmbătă, clubul arădean a informat prin intermediul site-ului oficial că s-a despărțit de nu mai puțin de 10 jucători. Printre aceștia, se numără și câteva „nume grele”, cum ar fi Erico Da Silva, Paul Anton sau Desley Ubbink, pe lângă Philip Otele, despre care se știe deja de câteva luni bune că va semna cu CFR Cluj în această vară.
„Zece jucători nu vor continua la Arad. Portarii Dragoș Balauru și Haralambie Mociu, fundașii Mihai Dobrescu, Erico da Silva, Marko Vukcevic și mijlocașii Desley Ubbink, Paul Anton, Philip Otele, Salvatore Marrone și Willie Barbosa nu vor mai continua în tricoul roș-alb.
Le mulțumim tuturor pentru aportul adus în perioada petrecută la Arad și le dorim multă baftă în viitor”, a fost anunțul făcut de cei de la UTA Arad prin intermediul site-ului oficial.
Cu doar trei zile înaintea acestui anunț oficial, ProSport a informat în exclusivitate că va urma un „exod” la UTA Arad, după ce anterior clubul se despărțise și de alți doi jucători cu o anumită experiență, Bautista Cascini și Romario Benzar.
La scurt timp după ce și-a prelungit contractul cu UTA Arad, Mircea Rednic s-a apucat de treabă în vederea pregătirii sezonului viitor. Pe lângă aceste plecări, el a identificat în Kevin Luckassen, în prezent încă la Rapid, prima țintă pentru această vară la capitolul sosiri.
De asemenea, cel poreclit „Puriul” a dat și detalii importante referitoare la modul de lucru abordat de acum înainte la UTA, în legătură cu sistemul în care jucătorii vor fi plătiți.
Strategia e aproape trasată pentru sezonul viitor, vom da bani la performanță. Știu că poate nu a fost momentul când domnul Meszar a făcut declarația, dar asta va fi strategia și filozofia noastră. Nu mai vreau să aud în vestiar că vreau salarii, președintele zice că îți dublează prima și tu vrei salariul. Eu vreau să aud doar de primă de meci, dacă vrei doar salariul înseamnă că ne antrenăm cum vrem, când vrem, în rest antrenorul să ia bobârnace. Nu va mai fi așa, un exemplu este Hagi, ne-a arătat cum a luat titlul cu salarii normale și cu bonusuri de performanță. S-au făcut greșeli, nu acuz pe nimeni, susțin conducerea. În cariera mea, la puține echipe la care am antrenat mi s-a dat libertate, iar toți de aici au avut libertate. Au făcut ce au vrut, au dus jucătorii pe care i-au vrut, buget de play-off. Când a început sezonul toți se gândeau că, la ce lot are, UTA va fi sigur în play-off”, a spus recent Mircea Rednic.
Strategia e aproape trasată pentru sezonul viitor, vom da bani la performanță. Știu că poate nu a fost momentul când domnul Meszar a făcut declarația, dar asta va fi strategia și filozofia noastră. Nu mai vreau să aud în vestiar că vreau salarii, președintele zice că îți dublează prima și tu vrei salariul. Eu vreau să aud doar de primă de meci, dacă vrei doar salariul înseamnă că ne antrenăm cum vrem, când vrem, în rest antrenorul să ia bobârnace.
Nu va mai fi așa, un exemplu este Hagi, ne-a arătat cum a luat titlul cu salarii normale și cu bonusuri de performanță. S-au făcut greșeli, nu acuz pe nimeni, susțin conducerea. În cariera mea, la puține echipe la care am antrenat mi s-a dat libertate, iar toți de aici au avut libertate. Au făcut ce au vrut, au dus jucătorii pe care i-au vrut, buget de play-off. Când a început sezonul toți se gândeau că, la ce lot are, UTA va fi sigur în play-off”, a spus recent Mircea Rednic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER